Judocanii moldoveni au evoluat pe trei arene internaționale în acest weekend

🇲🇩🥋 În acest weekend, sportivii Federației de Judo din Republica Moldova au participat la trei competiții internaționale importante, la diferite categorii de vârstă – seniori, tineret U21 și cadeți U18 – reprezentând țara noastră în Austria, Portugalia și Turcia.

Lotul național de seniori a participat la Grand Prix Upper Austria 🇦🇹, competiție care a reunit 479 de judoka din 59 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 8 sportivi. Cele mai bune rezultate au fost obținute de Denis Vieru (-66 kg) și Vadim Ghimbovschi (-90 kg), ambii clasându-se pe locul VII.

În același timp, lotul național de tineret U21 a evoluat la Cupa Europeană de la Portimão (Portugalia) 🇵🇹, unde au concurat 362 de judoka din 23 de țări. Echipa Moldovei a fost formată din 13 sportivi și a reușit mai multe clasări valoroase. Vladimir Iacomi (-60 kg) a devenit vicecampion🥈 , cucerind medalia de argint, iar Ivan Rotasniuc (-66 kg) a obținut medalia de bronz🥉. De asemenea, Vasile Sau (-66 kg) și Renat Croitoru (-73 kg) s-au oprit la un pas de podium, clasându-se pe locul V, în timp ce Ghenadii Chyzhevschi (-90 kg) a ocupat locul VII.

Tot în acest weekend, lotul național de cadeți U18 a participat la Cupa Europeană de la Antalya (Turcia) 🇹🇷, competiție care a adunat 550 de judoka din 21 de țări. Moldova a fost reprezentată de 12 sportivi, iar cel mai bun rezultat a fost obținut de Maria Rusu (-63kg) care a obținut medalia de bronz 🥉, iar Alexandra Chiron (-52 kg) a încheiat competiția pe locul V.

Federația de Judo din Republica Moldova adresează felicitări tuturor sportivilor pentru evoluțiile lor, precum și antrenorilor care contribuie la pregătirea acestora. Totodată, mulțumim partenerilor și susținătorilor federației pentru sprijinul acordat în dezvoltarea și promovarea judo-ului moldovenesc pe plan internațional. 🥋

Distribuie:

Abonează-te

Abonează-te la newsletter-ul nostru introducând adresa ta de e-mail.